Actualizat 31/08/2010
Actualitate
Consultanta
Management
Resurse umane
Finante - contabilitate
Fiscalitate
Control - audit
Marketing - vanzari
Eficienta
Economic - legislativ
Teorii - idei
Economie mondiala
Alte rubrici
REVISTA PRESEI
Ce anume diferentiaza Tribuna Economica de alte publicatii de profil?
Axarea pe problematica firmei
Prezentarea de solutii pentru profitul si siguranta afacerilor
Comentarea si explicitarea modului de aplicare a legislatiei economice
Caracterul de analiza a articolelor si nu doar de simpla informare
Practicile de marketing ecologic
dr. Luiela-Magdalena CSORBA
In conformitate cu programele ce alcatuiesc Strategia Nationala de Dezvoltare Durabila in Romania, pe termen lung, anul 2020 este cel in care tara noastra isi propune sa ajunga la nivelul mediu al Uniunii Europene, care a fost inregistrat de aceasta in anul 2007. In anul 2030, Romania trebuie sa fi recuperat decalajul fata de UE.



Bazele dezvoltarii

■ Tara noastra este una dintre tarile membre care are cea mai mare pondere a agriculturii in structura populatiei ocupate pe sectoare de activitate (30%). Estimarile indica faptul ca, la orizontul anului 2020 se poate ajunge la reducerea acestei ponderi la jumatate, in conditiile tintirii unei rate de ocupare de 70% a populatiei din mediul rural. Acesta este un proces dificil, pentru ca presupune, in primul rand un transfer masiv de locuri de munca din agricultura in alte ramuri, cu deosebire in servicii. In al doilea rand, procesul inseamna o restructurare substantiala a continutului muncii. In aceste conditii, la orizontul anului 2020 este nevoie de coerenta in guvernare pentru a asigura:

– dezvoltarea agriculturii, tintind in special in directia cresterii randamentelor agricole si a productivitatii;

– dezvoltarea rurala, in contextul dezvoltarii locale si regionale, al planificarii spatiale si al dezvoltarii policentrice;

– infrastructura moderna de transport;

– gestiunea mediului, a resurselor naturale, a biodiversitatii si a schimbarilor climaterice, pe baza unor noi modele comportamentale in productie si consum;

– investitii in tehnologii nepoluante si prietenoase pentru mediu, punandu-se accent pe investitiile straine;

– crearea de noi entitati – in special IMM-uri – si de noi locuri de munca (cu deosebire in mediul rural);

– politica tehnologica si de inovare, bazata pe efortul sustinut de cercetare-dezvoltare, sa fie orientata in vederea reducerii consumurilor energetice, dar si a resurselor materiale, in conditiile asigurarii de resurse regenerabile de energie;

– crearea flexibilitatii si securitatii pe piata muncii.

Principiile mai sus amintite, ca de altfel toate demersurile facute in vederea sustinerii dezvoltarii durabile la scara mondiala, si implicit in Romania, au creat premisele necesare unei mai bune implementari a strategiilor de marketing ecologic. In acest fel este usor de inteles de ce, desi conceptul de “ecomarketing” a aparut la sfarsitul anilor 1980, acesta a inceput sa primeasca importanta mult mai tarziu.



Tehnica de marketing cu argumente ecologice


■ Termeni ca “Ozone Friendly”, “Recyclable” sau “Environmentally Friendly” fac ca multi consumatori sa asocieze aceste notiuni cu ecomarketingul. Conceptul de ecomarketing are insa o arie mult mai larga, aplicandu-se atat pentru bunuri de consum, cat si pentru bunuri industriale si chiar pentru servicii. Astfel, ecomarketingul inglobeaza termeni precum: “Green Marketing”, “Environmental Marketing”, “Ecological Marketing”.

Ecomarketingul a devenit in timp o adevarata tehnica de marketing care pune in evidenta un produs datorita argumentelor ecologice. Prin aceasta tehnica se respecta metodele ecologice de productie a alimentelor eco-, desingul etichetelor si a modului de ambalare, precum si reclama aferenta produselor respective.

Prin marketingul ecologic se promoveaza un produs ecologic tinand cont de responsabilitatea sociala a producatorului in raport cu problemele de mediu. De asemenea, ecomarketingul este responsabil cu identificarea, anticiparea si satisfacerea cererilor consumatorilor intr-un mod profitabil si durabil. El este si un proces care identifica, anticipeaza, satisface si indeplineste nevoile umane durabile, neafectand fiinta umana sau mediul natural.

Avand in vedere gravitatea pe care o primesc deja problemele de protejare a mediului de catre om – in contextul dezvoltarii durabile – nicio unitate economica nu va mai putea sa eludeze aceste lucruri. Chiar si piata a devenit mai receptiva in prezent la impactul pe care il au produsele asupra mediului, iar aceasta tendinta se va accentua in anii urmatori. In acest fel, marketingul ecologic este un marketing al viitorului, antrenat in efortul general de creare a unor produse mai sigure, a unor ambalaje reciclabile si biodegradabile, in vederea stoparii procesului de degradare a mediului inconjurator, pentru a crea si in Romania premisele necesare implementarii reale a Strategiei Nationale de Dezvoltare Durabila.



Articolul poate fi consultat in intregime in numarul 2 al revistei.
Numarul:
01/09/2010
Rusia ar putea vinde diamante in valoare de un miliard de dolari, pe care le-a cumparat anul trecut ...


01/09/2010
Deficitul bugetar va deveni o problema extrem de grava pentru Romania, daca nu va scadea cat mai rep ...


01/09/2010
Autoritatile romane ar putea fi fortate sa adopte noi masuri de austeritate anul viitor, iar acest l ...


ARHIVA

    
  Site realizat de DeBIT Services ©2005 Tribuna Economica. Toate drepturile rezervate.