Managementul si cresterea economica drd. Smaranda Veronica POPA
Nici o ipoteza despre comportamentul managerial nu este absolut adevarata si nicio concluzie teoretica nu este valabila in toate timpurile si locurile, dar se pot contesta progresele in privinta tehnicilor si constructiilor analitice din management? Cu toate acestea, recunoasterea ca teoria managementului a progresat intr-adevar nu este suficienta pentru a acoperi dinamica progresului analitic in management.
Managementul a devenit un studiu al functiilor si principiilor care guverneaza alocarea eficienta a resurselor, performanta individuala, natura organizatiei si rolul managerului, astfel incat sa rezulte o sporire a nevoilor, in conditiile in care atat resursele cat si nevoile sunt cunoscute. Problema care a pus managementul pe primul plan este aceea ca exista un sens al ordinii universului economic si schimbului pe piata si aceasta ordine nu este impusa “de sus”, ci este precum castigul unor tranzactii intre indivizi – fiecare urmareste sa-si maximizeze propriul profit.
Abordari diverse
Este cunoscut faptul ca dezvoltarea gandirii mangeriale n-a cunoscut forma unei progresii liniare spre adevarurile dovedite in prezent. In timp ce a progresat au existat multe deturnari, impuse de exigentele timpului, locului si sistemelor de guvernare. Asadar, adoptarea unei interpretari relativiste sau absolutiste asupra managementului pot depinde de problemele ce se doresc a fi punctate. Pentru a explica de ce mai multi specialisti au mai multe idei in diferite perioade de timp, trebuie privita obiectiv sfera de dezbatere.
Intrebarile la care managerii de astazi trebuie sa raspunda sunt: Ce trebuie sa cunoasca un manager? Cat trebuie sa explice teoria managementului? Care sunt modelele pentru care teoriile managementului au fost acceptate sau, dimpotriva, respinse? Ce caracteristici au teoriile acceptate ale managementului? Ce utilizare practica are cunoasterea managementului? Care sunt caracteristicile ideilor de management durabile?
Obiectivul major – supravietuirea organizatiei
Inca de la inceputurile secolului XX, Henry Fayol a incercat sa defineasca si sa clasifice activitatea de management prin manipularea ideilor foarte abstracte, determinate fie pe baza introspectiei, fie pe baza observatiilor empirice, anticipand evenimentele din realitate. Desi cartea sa a fost publicata in 1916 sub denumirea de “Administration industrielle et generale”, succesul adevarat l-a cunoscut odata cu traducerea acesteia in limba engleza in 1949 sub titlul “General and industrial management”. Clasificarea de atunci este general valabila si activitatii de management din zilele noastre. Astfel, planificarea, organizarea, comanda, coordonarea si controlul sunt functiile de baza ale procesului de management de la care s-a pornit cercetarea moderna.
Dar nici un specialist in management, nici Fayol, nici Elton Mayo, Chester Barnard, Lyndall F. Urwick si chiar Drucker, Maslow sau Herzberg, nu poate contesta faptul ca, pentru a fi folosite, teoriile de management trebuie sa fie fundamentate stiintific. Chiar Joan Woodward a ajuns la concluzia ca nu exista un mod optim de a organiza o activitate, un model perfect.
Daca la inceputurile cercetarii managementului verificarea empirica era considerata o chestiune de a privi si constata, in prezent sarcina cheie a managementului este de a asigura supravietuirea viitoare a organizatiei prin innoiri corespunzatoare la momentul potrivit. Principiile clasice de management impun o imagine simbolica a organizatiei, care a produs dintotdeauna automobile – sa zicem – si care va produce intotdeauna automobile, care foloseste pentru aceasta aceeasi tehnologie si are o piata de desfacere sigura, cu clienti loiali, iar concurenta este slab reprezentata sau chiar inexistenta. In organizatia multinationala moderna inovatia, atat a tehnologiilor cat si a produselor oferite, reprezinta elementul vital de supravietuire pe piata globala. Managementul modern este o stiinta prin care se creeaza un climat inovator, creativ, care ofera un sistem eficient de informare continua asupra pietei pentru a descoperi oportunitatea de a sti cand se pot lansa noile produse pe piata, care genereaza modele pentru a utiliza eficient fondurile necesare pentru departamentul de cercetare-dezvoltare si, nu in ultimul rand, ajuta la alegerea investitiilor optime in utilaje si tehnologii performante.
Cunostinte si creativitate
In analiza managementului trebuie avute in vedere atat variabilele exogene, variatiile lor probabile de-a lungul timpului – spre exemplu, desele modificari ale legislatiei fiscale, structuri politice noi, criza mondiala – precum si variabilele endogene. Un management performant este cel care reuseste sa exploateze favorabil cunostintele angajatilor intr-o organizatie. Accentul se pune in prezent mai putin pe productivitatea muncii sau pe capacitatea fizica a unui angajat, si mai mult pe cunoastere: cunoasterea produsului sau serviciului oferit de organizatie, know-how-ul tehnologic. Managementul este cel care trebuie sa asigure organizatiei cunostinte astfel incat acestea sa confere competitivitatea necesara in scopul realizarii cresterii economice.
Variabilele endogene, ignorate de celelalte stiinte – precum economia politica – sunt analizate de management, in conditiile in care se are in vedere globalizarea economica. Factorul uman, preferintele populatiei, pregatirea profesionala nu numai ca se modifica si sunt modificate de anumite variabile endogene, ci se pot modifica reciproc unele pe altele.
Este discutabila ideea potrivit careia cresterea economica poate fi imbunatatita prin taxarea acelor ramuri economice in care costul creste si prin subventionarea ramurilor in care costul descreste, precum si faptul ca platile factorilor de concordanta cu productivitatea marginala reprezinta o regula obligatorie de crestere a angajarilor in ansamblul economiei. Totodata, exista si tendinta de a considera ca poate fi determinata o marime optima a organizatiilor pe baza cresterii raporturilor de concentrare in toate ramurile economice.
Dar teoriile de management nu pot preconiza orice in conditiile in care activitatea economica se desfasoara in timp. Previziunile majoritatii modelelor de management sunt mai mult de natura calitativa: ele specifica “directii” de modificare a variabilelor endogene ca urmare a modificarii valorii uneia sau mai multor variabile exogene.
Totodata, in domeniul stiintei managementului nu exista reguli care sa faca deosebirea intre teoriile valoroase si cele lipsite de valoare, intre cele relevante si cele nesemnificative. Teoriile pot fi doar clasificate in teorii pozitive si teorii normative, impunand studierea pe baza dovezilor empirice. Peter Drucker spunea: “asa cum politicienii au invatat de mult timp ca sunt necesare atat legi bune, cat si buni administratori, la fel intemeietorii de organizatii vor trebui sa invete ca structurile sanatoase ale organizatiei impun atat o structura ierarhica decizionala si de autoritate, cat si capacitatea de a organiza echipe operative, colective si indivizi care sa lucreze in regim permanent, dar si temporar”.
