Lichiditatea bancara (II) Victor STOICA, Camelia BALTARETU
In prima parte a studiului autorii au fixat cadrul teoretic al analizei. Principalele aspecte evidentiate s-au referit la: ● lichiditatea bancilor si lichiditatea pietei; ● activele de rezerva si lichiditatea monetara; ● conceptul de lichiditate monetara internationala s.a.
In cea de-a doua parte, pe care o publicam acum, sunt supuse dezbaterii chestiuni metodologice de tehnica monetara referitoare la masurarea lichiditatii bancare.
Gestiunea lichiditatii in cadrul unei institutii financiare raspunde la doua imperative principale. In primul rand, institutia trebuie sa fie asigurata de puterea de a dispune pe termene scurte de o finantare proprie si de costuri reduse. Aceasta poate sa implice in special detinerea unui portofoliu de active rapid mobilizabile, detinerea de volume semnificative de angajamente stabile sau de mentinerea unei linii de credit pe langa alte institutii financiare. In al doilea rand, gestiunea lichiditatii trebuie sa fie ghidata de satisfacerea unor constrangeri de rentabilitate. Problemele in legatura cu stabilitatea financiara sunt cu precizie cele ale arbitrajului intre lichiditate si rentabilitate: conditiile trebuie sa fie reunite pentru ca bancile sa gestioneze stocurile si fluxul de lichiditate in modul cel mai rentabil posibil, fara a compromite stabilitatea financiara.
-
Urmarirea lichiditatii bancare se efectueaza pornind de la o rata de lichiditate. Exigentele in domeniul lichiditatii constau in a cere bancilor comunicarea, in fiecare luna, a unor informatii referitoare la ansamblul activelor si a angajamentelor lichide, in special soldul de trezorerie, creantele, inclusiv titlurile dobandite ca urmare a unor operatiuni privind pensiile a caror durata se face pe mai mult de o luna, titlurile negociabile ca si angajamentele in afara bilantului si liniile de refinantare disponibile. Pornind de la aceste informatii se stabileste rata elementelor de activ lichide, elemente de pasiv exigibile ponderand aceste diverse componente in functie de probabilitatile fluxurilor care le privesc (reinnoind disponibilitatea in caz de criza de lichiditate).
Masura difera de demersul prudential actual sub doua aspecte. In primul rand, se bazeaza exclusiv pe active. In al doilea rand, el este agnostic in anumite masuratori, fiind stiut ca el nu se bazeaza pe un mecanism de ponderare normativ in toate categoriile si ca nici un prag nu este propus pentru a evalua daca lichiditatea unei institutii este insuficienta. Se cere concentrarea exclusiva pe active cu scopul de a decupla indicatorul urmarit de fluctuatiile induse de schimbarile pasivului bilanturilor bancare.
Nici o informatie rezultata din ponderea prudentiala actuala nu este utilizata in acest proces. Valoarea adaugata a indicatorului rezida in dinamica sa (flux) si in dimensiunile sale (panel).
-
Masurarea lichiditatii se bazeaza pe activele urmatoare: gestiunea trezoreriei si operatiunile interbancare, titluri achizitionate in cadrul operatiunilor de pensionare, titluri de tranzactie, titluri de investitii la care adaugam angajamentele de refinantare prin operatiuni in afara bilantului bancar (adica acordurile de finantare primite, mai putin acordurile de refinantare date institutiilor de credit). Aceasta masura apartine grupului indicatorilor de lichiditate bazati pe active si este independenta de structura pasivului bilanturilor bancare. In aceasta privinta trebuie sa respectam spiritul obiectivului urmarit, acela de a propune o metodologie de masurare a lichiditatii. Alti indicatori putand fi clasificati in functie de gradul de lichiditate ar putea sa fie la randul lor elaborati.
Intr-o anumita masura, titlurile de investitii sunt suficient de lichide pentru a fi utilizate in constructia unei masurari a lichiditatii, dat fiind faptul ca aceste active sunt utilizabile pentru scopuri de dezvoltari durabile. In masura in care titlurile de investitii sunt instrumente cu venit fix care pot fi vandute rapid in caz de necesitate, ne putem bizui pe el. Ar putea fi, de asemenea, urmarita atasarea unica a unor subrubrici specifice categoriilor de lichiditate retinute (in special categoria relativ larga a gestiunii de trezorerie si operatiuni interbancare). Chiar daca o prima examinare a masurilor alternative pare sa produca rezultate coerente, aplicatiile mai elaborate ale acestui demers furnizeaza cu siguranta informatii utile si potential noi ale lichiditatii bancare. In sfarsit, utilizarea acestor masuri cu ponderi de lichiditate (cum este urmarita de Asociatia bancilor) poate sa se dovedeasca utila si solida in scopuri prudentiale.
