Efectele crizei financiare si economice internationale se resimt in Romania din ce in ce mai mult, atat la nivelul productiei, prin restrangerea activitatii ca urmare a retragerii investitorilor din economiile periferice catre economiile centru, cat si la nivelul consumului, prin contractarea acestuia, fie ca urmare a scaderii puterii de cumparare, ca efect al cresterii somajului sau al reducerii veniturilor nominale, fie ca urmare a deprecierii puternice a leului.
In acest context, se impune adoptarea unui program de salvare a economiei nationale bazat pe cresterea investitiilor direct productive, sustinute de catre stat sau coroborarea masurilor de politica economica in sensul stimularii inclinatiei catre investitii.
Politica monetara, prin ajustarea ratei dobanzii, insotita de masuri de stimulare fiscala a mediului de afaceri, precum si de masuri ferme adoptate in planul economiei reale, poate contribui la stimularea investitiilor Pe fondul unei lipse acute de lichiditati, sporirea cererii de investitii nu face decat sa accentueze cresterea costului investitiei, cu consecinte imediate asupra productiei, ocuparii si consumului, in sensul diminuarii acestora. De asemenea, pentru Romania, efectul restrangerii accesului la lichiditati, a cresterii aversiunii fata de risc a investitorilor, a contractarii cererii externe, au creat presiuni asupra cursului valutar, cu consecinte serioase asupra cresterii preturilor.
Identificarea avantajelor relative
In conditiile in care investitiile se retrag, cererea externa pentru bunurile economice produse in Romania este in scadere, se impune, cu necesitate, analiza potentialului productiv intern si concentrarea acestuia in vederea acoperirii intr-o cat mai mare masura a consumului intern. O astfel de analiza are in vedere identificarea avantajelor relative ale economiei romanesti in ansamblu, precum si la nivel de ramura, comparativ cu economia Uniunii Europene. Acest fapt poate sa conduca la identificarea unor ramuri a caror exploatare eficienta sa genereze, pe de o parte, avantaje competitive sau, pe de alta parte, atingerea unui nivel optim al productiei. La nivelul Romaniei, agricultura ar fi o ramura a carei exploatare eficienta ar putea sa genereze valoare adaugata din mai multe motive:
1. In cadrul suprafetei Romaniei, ponderea suprafetei agricole este relativ mare, 62%, comparativ cu a altor tari din Uniunea Europeana; suprafata arabila a Romaniei – 9,427 mil ha – reprezinta 64% din suprafata agricola a Romaniei care se ridica la 14,722 mil ha, 23% din suprafata arabila a tarilor central si est-europene si 12,6% din suprafata arabila a tarilor UE;
2. Potential de resurse naturale, in special cele de apa;
3. Potential ridicat de utilizare a resurselor de energie alternativa in multe zone din Romania, cum ar fi vaile raurilor, Dobrogea, Baragan, Oltenia;
4. Potential de exploatare a fortei de munca existenta, dar si de atragere a acesteia prin programe de adaptare.
Toate aceste avantaje sunt de natura extensiva, care pot fi transformate in avantaje competitive numai printr-o combinare eficienta a factorilor de productie si a cresterii suportului investitional. De asemenea, se are in vedere sporirea incidentei utilizarii fondurilor structurale in vederea cresterii gradului de dezvoltare a agriculturii romanesti, ca fiind, cel putin in conditiile crizei economice actuale, singura posibilitate de atragere a resurselor financiare.
Agricultura – domeniu privilegiat
Dupa cum am aratat, agricultura se bucura de un potential ridicat, dar care nu genereaza valoare adaugata din cauza lipsei unei viziuni strategice pe termen mediu si lung. Aceasta strategie trebuie sa porneasca aiba in vedere urmatoarele:
● Conservarea potentialului productiv. In acest sens, se vor aloca investitii gestionate de parteneriate public-privat pentru refacerea sau construirea de retele de irigatii, inzestrarea cu capital tehnic care sa conduca la cresterea productivitatii agricole.
● Conservarea si atragerea fortei de munca. Populatia agricola din Romania fie este imbatranita, fie nu are acces la resurse financiare in vederea demararii de activitati economice. Principalele deficiente ale populatiei agricole sunt posibilitatile reduse de scolarizare, calificarea redusa, neadaptarea deprinderilor si abilitatilor profesionale la specificul actual al pietei produselor agricole. In acest sens, autoritatile locale ar trebui sa sprijine procesul educational din mediul rural, dar si motivatii sau facilitati pentru atragerea fortei de munca in agricultura.
● Dezvoltarea de retele de procesare a produselor agricole, sub forma asociatiilor familiale de productie mica sau artizanala, care sa fie complementare fermelor de dimensiuni medii sau mari.
Articolul poate fi consultat in intregime in numarul 4 al revistei.
