Majoritatea companiilor intervievate intr-un studiu realizat de compania internationala de consultanta in management Horvath & Partners considera ca efectele crizei vor fi vizibile si dupa finele acestui an. Studiul a avut ca tema consecintele si masurile luate privind situatia de criza. Respondentii raportului au fost din randul top managerilor din companiile din Germania, Austria, Elvetia, Ungaria si Romania, din industrii de piata precum auto, constructii, chimie, productie de bunuri industriale, IT, comert, servicii, transporturi, utilitati sau bancar si asigurari, acestea fiind si cele mai afectate domenii de criza economica mondiala.
Situatia economica din Romania, declara reprezentantii companiei, a fost mai putin buna decat ceea ce era prevazut, dar optimismul autohton se pastreaza, astfel ca 50% din companiile intervievate spun ca acestea nu se afla in criza, chiar daca numarul comenzilor a scazut dramatic in cele mai multe cazuri.
Referitor la masurile planificate de companiile din mediul local de afaceri, acestea sunt cresterea transparentei si imbunatatirea sistemelor de control, dar si cresterea volumului de afaceri. Mai putin importante sunt masurile legate de stabilizarea cifrei de afaceri, dar si cele privind reducerea costurilor sau asigurarea lichiditatilor.
In studiu se regasesc si parerile managerilor de companii din domeniile mentionate, prezente pe piata autohtona. Prima concluzie a respondentilor a fost faptul ca managerii sunt constienti ca efectele si consecintele crizei sunt majore, insa masurile necesare eficientizarii lipsesc aproape cu desavarsire. 58% dintre acestia cred ca durata recesiunii va fi intre unul si pana la doi ani, respectiv pana la finele acestui an, ori pana la sfarsitul anului 2011.
Cat despre afacerile anului 2009, acestea, in mod evident, au scazut: 56% dintre companiile participante la studiu au inregistrat diminuari in medie cu 15%, 31% au stagnat la nivelul anului 2008, iar 13% au indicat o crestere a cifrei de afaceri. Una dintre cele mai mari probleme ale companiilor din Romania este inexistenta strategiei, acest lucru fiind cauzat de lipsa de inovatie sau pierderea cotelor de piata.