Ministerul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri a lansat proiectul Elaborarea Strategiei guvernamentale pentru dezvoltarea sectorului IMM, in perioada 2009–2013, co-finantat din Fondul Social European.
Obiectivul general al proiectului este de a imbunatati capacitatea institutionala a ministerului, prin structurile cu responsabilitate in domeniul intreprinderilor mici si mijlocii, de a dezvolta proiecte pentru evolutia sectorului IMM din Romania in directii prioritare pentru actualul stadiu de dezvoltare.
Obiectivele specifice ale proiectului sunt:
– dezvoltarea capacitatii organizatorice si manageriale a Ministerului Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri de a elabora, coordona si monitoriza implementarea documentelor de strategie in domeniul sprijinirii IMM-urilor, prin training de specialitate destinat personalului, studii de evaluare si crearea de instrumente specifice;
– elaborarea Strategiei guvernamentale pentru dezvoltarea sectorului IMM, in perioada 2009–2013, in vederea asigurarii unui cadru coerent, stabil si previzibil de dezvoltare a IMM-urilor;
– elaborarea Planului de Actiuni aferent Strategiei;
– elaborarea unei metodologii de monitorizare si evaluare a Strategiei.
Valoarea totala eligibila a proiectului este de 3.489.040 lei, iar durata estimata de implementare de sase luni.
In cadrul proiectului vor fi analizate modele de bune practici din alte state membre ale Uniunii Europene, vor fi elaborate o serie de studii si microstudii privind analizarea celor mai noi tendinte in domeniul planificarii strategice pentru sprijinirea IMM-urilor, in Uniunea Europeana, situatia actuala a IMM-urilor din Romania, accesul intreprinderilor mici si mijlocii la finantare.